Cum te vindeci după o decepţie în dragoste

După despărţirea de bărbatul iubit, îţi pare că a venit sfârşitul lumii. În săptămânile care urmează te confrunţi cu durerea pierderii lui şi cu nevoia de a-l vedea sau de a-i auzi vocea măcar. Odată trecută această perioadă, ajungi să observi că ai de învăţat din această experienţă.

Timpul le vindecă pe toate

Chiar dacă-ţi pare greu de acceptat ideea că peste ceva timp vei uita starea pe care o ai acum, ea va trece cu timpul. Mai mult, s-ar putea ca despărţirea, care te face să suferi, să fie unul dintre cele mai bune lucruri care ţi s-au întâmplat vreodată. În fond, de ce să vrei să ai alături un om care nu te iubeşte 100%? Vei vedea că atunci când te vei aştepta mai puţin vei găsi pe acela care ţi se potriveşte de minune.

Evită să te „arunci” într-o altă relaţie!

Un lucru este cert: nu mai poţi face nimic pentru ca relaţia voastră de cuplu să meargă. Fiecare dintre voi are nevoie de puţin timp să-şi dea seama ce s-a întâmplat, ce are de învăţat din cele petrecute şi mai ales să se liniştească. Atâta timp cât rănile sufleteşti nu ţi s-au închis, nu te îndrepta spre altcineva. Sunt şanse destul de mari să fii din nou dezamăgită, pentru că nu vei iubi pe acel om cu toată inima, ci tot pe fostul. Dă-ţi timp să-ţi revii şi abia după aceea deschide-ţi sufletul către altcineva.

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

Iubeşte-te pe tine!

Nimic nu-i pică mai rău unui fost iubit decât să te vadă că arăţi grozav după ce el a decis să vă despărţiţi! De ce să-i dai satisfacţia de a vedea ceea ce simţi din cauza lui? Schimbă-ţi tunsoarea sau culoarea părului, alege un machiaj diferit sau poartă hainele care ştii că-ţi stau foarte bine! Te va ajuta mai mult decât crezi, pentru că toate acestea îţi vor alunga o mare parte din gândurile legate de relaţia pierdută.

Transformă-ţi visele în realitate!

Întotdeauna amâni să faci tot soiul de lucruri, uneori şi din cauza partenerului de cuplu. În lipsa lui, profită! Poate fi vorba despre o vacanţă într-un loc unde voiai de mult timp să ajungi. Mergi cu o prietenă sau o rudă! Îţi petreceai toate serile alături de el şi nu puteai ajungi la un curs pe care ţi l-ai fi dorit să-l urmezi?

Acum ai ocazia să faci ceea ce voiai! Caută să vezi micile avantaje ale despărţirii voastre, ale libertăţii de decizie pe care ţi-o dă singurătatea şi vei vedea că este o perioadă din viaţa ta în care poţi să te ocupi mai mult de tine, până când vei găsi pe cineva care merită cu adevărat să-l iubeşti.

Sursa:http://www.clickpentrufemei.ro/Cum-te-vindeci-dupa-o-deceptie-in-dragoste_0_5984.html

(Acest articol a fost apreciat de 115 persoane. 1 cititori astăzi)