Spunem mereu ca cei sapte ani de-acasa sunt baza educatiei noastre, ca ceea ce primim din familie in primii ani de viata ne formeaza ca indivizi. Insa, uneori, se intampla ca lucrurile cu care sa plecam de-acasa sa fie si unele mai putin placute – relatiile conflictuale cu familia noastra, de exemplu.

Factorul cel mai important care duce la aparitia acestor relatii mai putin armonioase cu familia se refera la jocurile de putere.

Acestea sunt instaurate, cel mai frecvent, direct de catre parinti, care, din bune intentii, au tendinta sa le impuna copiilor propriile credinte, pareri si principii.

Deseori, acesta nu este cel mai sanatos lucru, daca este scandat cu rigiditate. De asemenea, vorbim si despre dorinta parintilor de a se realiza prin copiii lor, pentru a recupera ce ei nu au reusit sa faca la timpul potrivit.

Cu toate ca vrem sa le oferim copiilor nostri posibilitatile de care noi nu am avut parte, aceasta optiune poate fi pentru cei mici dureroasa, in loc de reconfortanta.

Daca situatia conflictuala se prelungeste, atunci ea este transferata si asupra relatiilor profesionale.

Asadar, ea devine un tipar care se permanentizeaza si ne afecteaza pe toate planurile si pe care riscam sa il transmitem mai departe.

De asemenea, pentru ca nu exista o cultura a comunicarii relationale, ci doar o relatie claxon de tipul „tu, tu, tu esti de vina pentru cum ma simt eu”, sansele de a ne schimba si de a ne pozitiona in mod ecologic in viata de zi cu zi scad. 

Ranile noastre emotionale si modul in care reactionam se formeaza din familie

Imi vine in minte o intamplare: un tata citea fiului sau „Poveste fara sfarsit”, a lui Michael Ende.

La un moment dat, un personaj din carte declara „Mie nu-mi plac copiii”, la care baietelul se opreste si ofera o replica: „Dar tu nu ai fost copil?”.

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

Acesta este si primul meu indemn catre parinti: sa isi aduca aminte ca si ei au fost copii, si ca nu s-au simtit confortabil cu incercarile parintilor lor de a le impune lucruri.

Copiii sunt individualitati si ar trebui tratati ca atare. De asemenea, cred ca obligatia fiecarui parinte este sa isi faca o introspectie si sa se intrebe ce au facut ei incat ar fi putut genera acea relatie defectoasa cu copiii lor.

De partea cealalta, copiii ar trebui sa inteleaga ca parintii lor sunt responsabili de nevoile lor, dar nu si de dorintele lor.

Daca un copil solicita ceva nepotrivit varstei lui, parintii au tot dreptul sa-i refuze dorinta. Un pas important ar fi inclusiv ca parintii sa le citeasca copiilor lor drepturile si obligatiile de care dispun.

In cele din urma, o relatie sanatoasa parinte-copil se situeaza la granita negocierii si stabilirii unor conditii si asteptari din partea ambelor parti.

Daca suntem deja intr-o situatie de conflict, este esential sa ne intoarcem la principiul de baza al comunicarii relationale: ce fac eu incat lucrurile nu se intampla asa cum imi doresc?

Care este pentru mine lectia din relatia mai putin ecologica pe care o am cu copilul, respectiv parintii mei?

Ce as putea face pentru a avea o relatie diferita si un alt tip de feedback din partea celuilalt?

Sursa:http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/familie-copii-anchete-si-dosar/cum-gestionam-relatiile-conflictuale-cu-familia-2143831Autor : Lilia Dicu – Daring Executive Coach, lilia@liliadicu.ro

(Acest articol a fost citit de 70 persoane, 1 vizite astăzi)