Copil cu locuinta alternalta dupa divort ?

Prezentul articol se referă la atribuirea autorităţii părinteşti comune cu locuinţă alternanta în cazul divorţurilor

Autor: Vittorio Vezzetti, Pediatru ASL Varese, Ofiţer ştiinţific al Asociaţiei Naţionale Italiene a Profesioniştilor pentru Familie

Publicat în JURNALUL OFICIAL AL SOCIETĂŢII ITALIENE DE PEDIATRIE PREVENTIVĂ ŞI SOCIALĂ, martie, 2012

Traducător: Mihaela Vascu

Ianuarie 2013

Cu toate că acum şase ani s-a promulgat Legea nr. 54/06 , care introduce custodia fizică comună, în Italia, ca de altfel în aproape în toată Europa, este încă obişnuit ca, atunci când un cuplu se desparte locuinţa să fie acordată unui singur părinte, de regulă mama (n.t. aranjament de tip custodie comună legală). Această practică are consecinţe psihologice şi fizice serioase pentru copilul implicat în divorţ.

Acest articol, scris de pediatrul italian şi autorul cărţii despre divorţ În numele copilului, Vittorio Vezzetti, revizuieşte literatura medicală internaţională de specialitate asupra acestei noţiuni disputate, cu scopul de a defini cele mai bune opţiuni pentru copilul afectat de divorţ, luând în calcul toate abordările sociologice. Articolul examinează cele mai importante cercetări legate din punct de vedere statistic, incluzând cercetările lui Sarkady (22,300 de copii implicaţi în studiu), Bauserman (2,660 de copii implicaţi în studiu), Jablonska-Lindbergh (15,428 de copii implicaţi în studiu), Children’s Society (184,496 de copii implicaţi în studiu) şi, nu în ultimul rând rapoartele oficiale ale guvernului australian (peste 70,000 familii implicate în
Acest articol poate constitui o validare statistică a informaţiilor prezentate în instanţă, către serviciile sociale şi consultanţii care oferă asistenţă psihologică pentru fundamentarea necesităţii emiterii unor sentinţe de tip custodie comună fizică (n.t. autoritate părintească comună cu domiciliu alternant) şi pentru a stabili cele mai bune măsuri relativ la copil, privit din prisma interesului copilului relativ la structura familiei.

Contact: info@figlipersempre.com (engleza vorbită şi scrisă)

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

INTRODUCERE

În februarie 2006, după o lungă şi intensă dezbatere, parlamentul italian a adoptat Legea Custodiei Comune (nr.54/06). Aceasta fost văzută iniţial de mulţi ca un pas real către protecţia copilului şi o mai bună aplicare a Convenţiei Internaţionale pentru Drepturile Copilului (New York 1989) în ceea ce priveşte drepturile copilului în raport cu ambii părinţi. Cu toate acestea, ultimii şase ani au demonstrat că legea este inadecvată pentru atingerea obiectivelor propuse. În fapt, şase legi diferite au avut drept scop
modificarea legislaţiei originale adoptate de parlament.

Senatoarea Emanuela Baio, membră a Comisiei de protecţie a copilului şi co-autoare a legii a scris în prefaţa cărţii În numele copilului următoarele: „Pentru persoanele ca mine, co-autoarea unei legi şi care crede sincer şi profund în necesitatea legislaţiei privitoare la custodia comună cu locuinţă alternată, pe care am sprijinit-o în 2006, la finele celei de-a 14-a legislaturi este cu atât mai dureros să admit nereuşita acestei legi.” (1).

Chiar şi azi, un părinte care cere în instanţă să obţină un număr egal de zile şi nopţi în care îngrijeşte copilul poate să se lovească de refuzul solicitării sale şi va descoperi că i se oferă doar două nopţi pe lună de către magistrat, pe baza premisei că „împărţirea custodiei nu înseamnă timp egal la domiciliul fiecăruia dintre părinţi”

Într-o speţă similară dr. Fiorella Buttiglione comentează: „Nu cred că stabilirea unui domiciliu dual poate servi interesului copilului. Este aproape ca atunci când fiul câştigă un premiu, constituit dintr-un anumit număr de ore, pe care părinţii trebuie să le împartă egal între ei. ” (CSM document martie 2011). Curtea din Varese comentează: “instanţa nu este de acord cu diviziunea timpului care impune în prezent schimbări de domiciliu odată la câteva zile şi care pot avea un efect primejdios de destabilizator.”

Ca un rezultat al acestor decizii, un părinte pare să aibă prioritate în primi dreptul de a găzdui copilul în numele stabilităţii şi în dauna legăturilor afective ale copilului cu celălalt părinte. Ca urmare a acestei preferinţe combinate cu ineficienţa sistemului judiciar în punerea în executare a sentinţelor privitoare la custodie, aproximativ 25.000 copii italieni (aproximativ unul din fiecare trei copiii ai căror părinţi divorţează anual), conform cu datele ISTATA, pierd contactul cu părintele nerezident după separare. Consecinţele sunt semnificative, atât în termeni biomedicali, cât şi al costurilor sociale.

În primul rând sunt consecinţele deprivării şi stresului care apar în structura psihologică şi neurologică: (Battaglia, Pesenti, Medland şi alţii, 2009, arătau că „predispoziţia genetică a copiilor supuşi la trauma separării parentale (prin moartea unui părinte sau prin destrămarea contestată a mariajului) la o vârstă mică, au o probabilitate mai mare să dezvolte, ca adulţi, atacuri de panică, prin modificarea centrilor bulbari ai respiraţiei ”; Anna Sarkadi şi alţii subliniază modul în care implicare parentală, exprimată ca timp de coabitare, implicare şi responsabilitate, are o influenţă pozitivă în dezvoltarea ulterioară a copilului. Cercetătorii au analizat retrospectiv în mod longitudinal 24 de studii, derulate pe patru continente diferite şi care au implicat 22.300 minori. Ei au ajuns la concluzia că implicarea tatălui în viaţa copilului îmbunătăţeşte dezvoltarea cognitivă, reduce problemele „psihologice” ale femeilor tinere, reduce delincvenţa atât la tinerii bărbaţi, cât şi la femei şi reduce frecvenţa problemelor de comportament.

Stresul psihologic şi deprivarea afectivă pot chiar să cauzeze probleme hormonale (nanism psihosocial, secreţii anormale ale oxitocinei şi vasopresinei) şi afectări ale cromozomilor. Un studiu din Medicina Psihosomatică arată că abuzul sau deprivarea afectivă (acţionând asupra lungimii teleomerilor şi a producerii de substanţe pro-inflamatoare) creşte sensibilitatea la factorii de stres a adultului, ducând la creşterea riscului de tulburare psihiatrică (2,3,4,5).Consecinţele sociale negative sunt clar demonstrate de sarcinile nedorite, creşterea incidenţei fumatului, alcoolismului şi abandonului timpuriu al şcolii. (6,7,8)

Autorul a participat frecvent la şedinţele Comisiei Juridice a Senatului şi a notat că unul dintre principalele motive de diferend între diferitele părţi interesate a fost dezbaterea care dintre diferitele forme de familie poate fi considerat ca standardul maxim pentru binele copilului. Simplificând, s-au format două partide, un grup (compus mai ales din avocaţi şi judecători) care consideră că trebuie să dea prioritate aşezării afecţiunii şi stabilităţii la baza căminului, chiar dacă asta se face în dauna unei relaţii de calitate cu celălalt părinte, al doilea grup (compus mai ales din psihologi) menţine accentul pe continuitatea relaţiilor şi stabilitatea afecţiunii şi a căminului, chiar dacă trebuie făcut un efort comun de menţinere a stabilităţii căminului. Acest articol, chiar dacă este influenţat de factorii sociologici, are drept scop clarificarea poziţiei actuale, inclusiv prin intermediul literaturii ştiinţifice de specialitate, în privinţa problemei controversate relativ la ce structură familială serveşte mai bine intereselor copilului.

ORIGINILE DEZBATERII
Cercetările au subliniat prin intermediul unor specialişti recunoscuţi că problemele care apar la copii cuplurilor separate nu au dat rezultate devenite automat relevante din punct de vedere clinic. De la
începutul anilor 1970 a continuat o dezbatere intensă, mai ales în SUA, despre beneficiile şi riscurile custodiei comune (din punct de vedere fizic şi legal). Este important să se reţină că această dezbatere a început în SUA (unde divorţul există din 1906), Franţa (din 1789) şi Suedia (din 1913). În Italia divorţul a fost introdus mai recent. Propunerile de legiferare a divorţului au fost respinse constant de către Senat pentru a fi aprobată doar în octombrie 1970. Aceasta poate explica în parte golul cultural existent în Italia referitor la acest aspect.

Poziţiile pro şi contra împărţirii egale a sarcinilor parentale pot fi comparate analizând „beneficiile unei relaţii permanente între ambii părinţi comparativ cu problemele datorate unei mai mari expuneri la conflictul parental şi instabilitatea în cămin.”

Bătălia în cadrul comunităţii ştiinţifice a fost intensă, cu argumente puternice împotriva custodiei comune fizice (Goldstein, Freud & Solnit, 1973 şi Kuehl 1989) dar cu argumente la fel de puternice în favoarea acestui tip de custodie cu locuinţă alternantă (Roman şi Haddad 1978 şi Bender 1994). (9,10,11,12)

După mai mult de 40 de ani de când a început dezbaterea putem acum să înlocuim dezbaterea teoretică şi ideologică cu o abordare mai concretă şi mai practică, bazată pe informaţii furnizate de cercetările ştiinţifice (mai ales meta-analiză). Aceasta permite evaluarea experienţei ţărilor care au, spre deosebire de Italia, un istoric stabilit în privinţa custodiei comune. Chiar dacă nu este îndelungată, această istorie, ea permite interferenţe statistice suficient de robuste pentru a trage concluzii valide. Aceste concluzii au fost favorabile în mod clar şi au permis, chiar dacă foarte încet, modificări în implementarea în diferite jurisdicţii.

STUDIUL BAUSERMAN

Studiul acesta foarte important, apărut în 2002 (Journal of Family Psychology 2002, Vol. 16, No. 1-91-102) de către un psihiatru din Departamentul de stat al Guvernului SUA, introduce abordarea meta-
analitică. Bauserman argumentează pentru fundamentarea realităţii cercetării sale considerând că aceasta trebuie evaluată nu numai examinând diferenţa între profiturile aduse de cele două tipuri de custodie dar trebuie examinaţi factorii identificaţi clinic legaţi de fiecare dintre abordări.(13)
Bauserman prezintă clar că nu se pot stabili cauzalităţi relevante legate de o singură parte, dar se poate stabili o legătură statistică validată corelat între variabilele examinate în cazul celor mai bune tipuri de custodie.
Această abordare meta-analitică fundamentează integrarea informaţiilor din cercetarea literaturii disponibile într-un mod sistematic. Rezultatele statistice cantitative pot fi convertite în dimensiune metrică şi astfel efectele cantitative pot fi analizate sistematic.
Bauserman, un psihiatru american, favorizează această abordare şi evită sistematic capcane cum ar fi exemplele simple date în şedinţele de judecată. Bauserman selectează două obiective de examinat, primul, analiza rapoartelor meta-analitice care compară rezultatele copiilor aflaţi în custodie comună cu cele ale copiilor aflaţi în custodia unui singur părinte şi al doilea, identificarea variabilelor secundare care pot influenţa aceste rezultate diferite: de exemplu, având în vedere că instanţele internaţionale tind să atribuie custodia mamei când custodia este permisă doar unui singur părinte, un sistem cu o mai mare tendinţă de a contrabalansa rolul parental poate influenţa rolul parental în asemenea măsură încât copii de sex masculin să beneficieze mai mult de o relaţie mai apropiată cu părintele de acelaşi sex, de aici putând, teoretic, să derive mari avantaje şi pentru femei.
Bauserman analizează 33 studii (dintre care 22 nepublicate) selectate anterior în aşa fel încât să fie standardizate: în 4 cercetătorii compară alternativele unei custodii cu un singur părinte; în 21 cercetătorii compară custodia cu un singur părinte cu o custodie care permite coabitarea cu celălalt părinte între 25% şi până la 50% din timp, 6 studii compară situaţia părintelui singur cu o custodie bazată pe o definiţie liberală a cuplului parental şi, în fine, 2 studii separate compară eşantioane de copii: unii aflaţi într-un aranjament de tip custodie comună fizică (în care copilul petrece jumătate din timp cu fiecare părinte) şi un grup cu aranjament de tip custodie comună legală (în care copilul trăieşte între 25% şi 49 % din timp cu al doilea părinte).

Studiul relevă o serie de măsuri de de sănătate: sănătatea psihiatrică generală, comportamentul, emoţiile, stima de sine, relaţia cu familia, obiceiurile dobândite în şcoală. Acestea includ analiza sănătăţii mintale pe baza unui chestionar care se referă la perioada de timp dinainte de divorţ şi o listă de control a nivelului de conflict, ambele pentru perioada trecută şi pentru prezent, care măsoară 140 de efecte cantitative. Analiza acoperă 1846 copii în custodie unică şi 814 în custodie comună şi se întinde pe o perioadă cuprinsă între 1982 şi 1999. Mai mulţi factori externi pasibili de a influenţa rezultatele copilului au fost analizaţi. S-a constatat că nu există modificări funcţie de sexul autorului studiului sau influenţate de vârsta copilului la momentul divorţului. Similar nici prevalenţa părintelui de genul feminin în grupul celor care au custodie unică nici vreun alt tip de măsuri nu s-au constatat avea vreo influenţă (Un soft specializat pe statistică a fost utilizat pentru a elimina rezultatele extreme şi pentru a se asigura omogenitatea statistică).

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

În rezumat, rezultatele au fost:
• Copii care sunt în aranjamente de tip custodie comună fizică sau custodie comună legală s-au dezvoltat mult mai bine decât cei aflaţi în aranjamente de tip custodie unică, independent de vârsta lor;
• Prezenţa şi participarea taţilor ne-rezidenţi a fost asociată pozitiv din punctul de vedere al comportamentului, al emoţiilor şi al rezultatelor şcolare;
• Rezultatele nu se modificau, independent de cine completează formularul (mama, tatăl, profesorul, psihologul sau doctorul).

Bauserman a demonstrat că, în general, copii aflaţi în aranjamente de tip custodie comună sunt copiii din cuplurile cu cel mai scăzut nivel de conflict. Autorul nu ignoră o posibilă problemă de auto-selectare a cazurilor dar, în egală măsură se poate observa cel mai scăzut nivel de conflict la copii cuplurilor cu custodie comună şi faptul că acesta nu influenţează previzibil evoluţia ulterioară a copilului. Oricum, studiile conflictelor efectuate ulterior (Gunnoe & Braver 2001) şi unde aceste variabile au fost eliminate de controlul statistic au arătat beneficii pentru copii. Bauserman conchide că a elimina orice dubii se poate face utilizând studii care compară copii încredinţaţi în custodie comună de către instanţă cu tineri copii ajunşi în custodie comună decisă independent de separarea părinţilor. Comparaţia între custodia unică şi custodia comună evidenţiază treptat informaţii semnificative care nu sunt de natură statistică şi care sunt în favoarea primei abordări. (Rezultatele a numeroase studii anterioare ce tind să favorizeze custodia maternă pot fi problematice datorită problemelor legate de faptul că sunt implicate grupuri mici de informaţii preluate de la cazurile din instanţă, numărul de custodii paterne fiind relativ mic datorită deoarece aproape toate instanţele vest-europene privilegiau custodia maternă, acceptau rar custodia comună şi aproape niciodată custodia paternă).

Rezultatele studiilor lui Bauserman (disponibile în întregime, aşa cum se întâmplă cu multe alte studii citate aici pe www.figlipersempre.com) sunt:
• O corelaţie definitivă, chiar dacă nu există o relaţie cauzală între custodia comună şi îmbunătăţirea stării de sănătate mintală;
• Este respinsă afirmaţia că custodia comună expune copii cu două case la conflicte serioase. Custodia comună este benefică;
• Custodia comună nu este recomandabilă când părinţii sunt abuzivi, neglijează copilul sau sunt bolnavi mintal etc.;
• Unele dintre cercetările examinate arată că custodia comună reduce conflictele;
• Diseminarea acestor informaţii către părţile interesate (părinţi) este imperios necesară. (Nota autorului: Pediatrii, comunicând cu părinţii pacienţilor lor care sunt în proces de separare trebuie să îi informeze că soluţia unui cămin în două părţi este soluţia pozitivă dacă oferă continuitate educaţională şi relaţională).
• Majoritatea concluziilor au demonstrat că o custodie comună poate fi cu certitudine benefică dacă se evită unele dezavantaje recunoscute şi bine definite specifice custodiei unice.

CATEVA EXPERIENŢE STRĂINE

În multe ţări custodia comună fizică (numită şi custodie împărţită) este stabilită mult mai frecvent decât în Italia. Aceasta nu înseamnă că custodia comună fizică este cea mai bună soluţie în toate cazurile. Teoria responsabilităţii parentale trebuie ponderată în lumina practicii. Bauserman consideră custodia ca fiind cu adevărat împărţită atunci când copilul nu petrece mai puţin de 25 % din timp cu părintele mai puţin preferat. Această împărţire poate elimina aproximativ toate cazurile din Italia care sunt considerate ca fiind împărţite/comune. „În Italia timpul mediu petrecut cu al doilea părinte reprezintă teoretic 17 %” Ripps, 3-4 2009). (15)

Custodia împărţită a fost legiferată în Italia din anul 2006. A fost legiferată în Suedia, Grecia şi Spania din 1981, în Marea Britanie din 1991, Franţa din 1993 şi Germania din 1998. În California şi Canada judecătorul ia decizia în fiecare caz în care părinţii nu acceptă împărţirea custodiei în mod egal în din punct de vedere al timpului. Belgia este pe cale să promulge o lege care va sta la baza transformării custodiei comune în regulă. Suedia este ţara europeană cu cel mai mare procent de sentinţe tip custodie fizică comună acordată (30% comparativ cu 16,9 % în Franţa şi mai puţin de 1% în Italia).
În general, întotdeauna chiar şi pentru părinţii care nu au sentinţe aranjamente de tip custodie comună fizică, se poate ajunge ca aceştia să petreacă un timp relativ egal cu copilul prin ajustarea numărului de zile de vacanţă în care ei găzduiesc pe copil în favoarea părintelui nerezident. Această abordare reduce conflictele într-o mare măsură. Custodia nu mai este astfel un instrument de şantaj emoţional sau economic împotriva fostului partener. Cazurile din jurisprudenţa suedeză au fost eliminate aproape complet, odată cu abordarea acestui tip de practică judiciară care se focalizează pe obligaţia de îngrijire în natură, în mod direct, mai degrabă decât prin plăţi realizate către fostul partener şi pe care acesta le utilizează în mod discreţionar. La ora actuală în Suedia aproximativ 95,7% dintre cupluri cad de acord cu termenii separării la prima înfăţişare iar restul grupului reuşesc să ajungă la un acord la cea de a doua înfăţişare. Pentru că doar câteva cazuri au ajuns la instanţă, măsura a avut efectul de reducere a efortului sistemului judiciar. Ca o consecinţă a degrevării instanţelor puţinele cazuri care mai ajung în instanţă sunt rezolvate foarte rapid, în maxim 6 luni de zile.

Introducerea legislaţiei privind custodia comună în Belgia în anul 2006 a dus la rezultate foarte pozitive. De asemenea, introducerea legii custodiei împărţite în Australia, în anul 2006, a produs rezultate semnificative. Chiar dacă numărul de divorţuri cu copii a crescut de la 76,807 în anul anterior la 79,442, numărul de cazuri care au fost înaintate instanţelor judiciare a scăzut de la 27,313 la 18,633 (n.t. pentru că mai mulţi părinţi au fost stimulaţi să reglementeze extrajudiciar divorţul şi problemele legate de custodie).

În Franţa actuala lege care permite judecătorului să emită sentinţe de tip custodia comună fizică (n.t. domiciliul alternant) chiar şi în lipsa unui acord al părinţilor, dar orice conflict, chiar dacă este generat doar de unul dintre parteneri, permite judecătorului să evite a da o astfel de sentinţă. Această practică creează numeroase discontinuităţi şi a generat numeroase nemulţumiri. Practica locuinţei alternative (custodia comună fizică) nu a fost niciodată un tabu în Franţa. Chiar dacă nu este răspândită, numărul cazurilor permit derularea unor studii care au permis să se demonstreze faptul că custodia fizică comună este o soluţie juridică validă. Acestea includ studiul Ripps, „Fiul unor părinţi divorţaţi ” citat mai sus. Studiul Solint (1980) a demonstrat modul de îngrijire în comun a copilului dezvoltă încrederea părinţilor unul în celălalt; 20% dintre părinţi au argumentat în favoarea unei frecvenţe mai mari a alternanţei (de exemplu mulţi dintre cei care alternau îngrijirea copilului săptămânal au solicitat să poată să alterneze îngrijirea la 3 zile) iar 30% au argumentat în favoarea unor perioade mai lungi de o săptămână. Un studiu al lui Jacquin-Fabre a demonstrat că aranjamentul de tip custodie comună fizică se asociază cu rezultatele bune asupra părinţilor şi copiilor. Raschetti (2005) a revizuit o serie de studii atât ale vorbitorilor de limbă franceză şi ale vorbitorilor de limbă engleză concluzionând:
• Custodia comună fizică (domiciliul alternant) nu afectează negativ copilul care este, prin natura sa, înzestrat cu o mare putere de adaptabilitate;
• Concluzia de mai sus este valabilă chiar şi în situaţia când relaţiile dintre părinţi sunt proaste (dar nici nu contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor);
• Când logistica permite şi există o dorinţă a ambilor părinţi, domiciliul alternant nu creează probleme pentru copii cu vârste foarte mici (putându-se realiza aranjamente care ţin cont chiar de programul de alăptare a copilului);
• În general a fost posibil să se demonstreze din urmărire cazuisticii că un copil care locuieşte cu un singur părinte are o dezvoltare cognitivă mai slabă şi este mai puţin sociabil decât un copil crescut într-un aranjament de tip custodie fizică comună (16, 17, 18).
Un studiu major făcut în 3.000 de copii francezi din ciclul gimnazial condus de Poussin-Martin (şi citat de Colegiul ordinului naţional italian al psihologilor în audierile în faţa Comisiei Juridice a Senatului) a constatat că acei copii care, datorită domiciliului alternant, trăiesc cu ambii părinţi au dezvoltat un nivel al stimei de sine mai ridicat şi se definesc ca fiind mai plini de încredere în sine comparativ cu cei care trăiesc cu un singur părinte. (19)

Într-o importantă audiere în Comisia Juridică a Senatului italian, din 8 noiembrie Colegiul Naţional al Psihologilor menţionează: „… modelul care include numai un părinte (prevalent) ca permanent punct de referinţă al copilului, care este acoperă preponderent toate nevoile copilului, care ia toate deciziile şi care este responsabil preponderent de îngrijirea copilului în timp de părintele celălalt este forţat doar să dea bani şi are numai contacte sporadice cu copilul nu este adecvat nevoilor copilului. În general, modificările din legea DDL 2454 nu fac altceva decât să se asigure că coparentalitatea incluzând partea de îngrijire) nu rămâne doar un principiu teoretic dar este implementată de facto în viaţa de zi cu zi a copilului, fiind aplicată cât mai strict ca şi principiu, cu scopul de a asigura procesul evolutiv al copilului. Ansamblul îngrijirii copilului trebuie să includă prezenţa ambilor părinţi (cu punctele lor de vedere şi locuinţele lor diferite) care pot astfel garanta cel mai bine imparţialitatea procesului de educare şi dezvoltare a copilului. Factorul care trebuie evaluat este dacă, în termeni de sănătate a copilului, este mai bine să sacrifice un timp scurt necesar transferului de la o locuinţă la alta pentru a petrece timp acasă la ambii părinţi, decât să nu aibă oportunitatea de a-i avea pe ambii părinţi ca punct de referinţă.”

SATISFACŢIA / BUNĂSTAREA COPILULUI

Un studiu notabil a fost publicat în revista Children & Society. A fost condus de cercetători de la Universităţile din Bethesda, Greenland, Stockholm, Yvaskula (Finlanda), Copenhaga, Akureyri (Islanda) şi Gothenburg. Studiul analizează 184.496 copii (divizaţi în trei grupe de vârstă: 11, 13 şi 15 ani) în 36 societăţi vestice (inclusiv Italia), cu nu mai puţin de 1.536 subiecţi în fiecare ţară pe grupe de vârstă (20). Scopul acestui studiu a fost să examineze exclusiv diferenţele satisfacţia copilului şi percepţia stării de bine a familiei. în rândul copiilor din diferite structuri familiale într-o gamă foarte largă de varietăţi culturale. O structură largă formată în 36 de ţări face posibilă comparaţia celor mai comune situaţii de viaţă, incluzând: familiile care nu erau separate, familii cu mame singure şi familii cu mame şi taţi vitregi. Dar au fost incluse şi situaţiile mai puţin comune, cum sunt familiile cu tată singur, familiile cu taţi şi mame vitregi şi sau familiile aflate în aranjamente de tip custodia comună fizică (domiciliu alternant).

Analiza, bazată pe datele studiului HBSC 2005/2006 (Sănătatea Comportamentului la Copii de Vârstă Şcolară), un studiu cu colaborare internaţională realizat de către Organizaţia Mondiala a Sănătăţii.
Chestionarul internaţional standard consta într-un număr de chestionare centralizate utilizate în toate statele participante pentru a pune în evidenţă zonele deosebite de interes naţional. Măsurătorile în aceste studii au fost utilizate în 36 de state vestice industrializate: Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spain, Suedia, Elveţia, Turcia, Ucraina, Regatul Unit, şi Statele Unite ale Americii.
Aprobarea din punct de vedere etic, ca şi sub aspectul conformării la legislaţia naţională au fost obţinute pentru fiecare sondaj naţional.
Variabilele dependente de satisfacţia vieţii au fost măsurate utilizând metodele clasice de măsurare Cantril (1965). Fiecare respondent a fost rugat să indice unde consideră că se situează pe o scală cu reprezentare vizuală unde 0 reprezintă cea mai rea viaţă posibilă şi 10 cea mai bună viaţă posibilă.
Pentru a evita să fie confundat potenţialul efect economic al bunăstării şi al satisfacţiei individuale a vieţii, o măsură a modului de percepere a statutului economic a fost inclusă în măsurătorile sondajului. Participanţii au fost întrebaţi cât de bine o duc ei şi familiile lor pe o scală de la 1 (nu o duc bine deloc) până la 5 (o duc foarte bine). Această măsurare subiectivă a fost preferată altor măsurări obiective, cum ar fi scala HBSC pentru determinarea bunăstării familiei, care este mai probabil să fie influenţată de percepţia bunăstării mai degrabă decât de nivelul actual al veniturilor şi bunurilor deţinute de familie comparativ cu alte familii.

Pe scurt, rezumatul rezultatelor este următorul:
1. Copii trăind cu ambii părinţi biologici relatează un nivel mai ridicat al satisfacţiei vieţii decât copii care trăiesc cu un singur părinte sau cu părinţii biologici şi părinţi vitregi. Deci copii care şi-au păstrat familia intactă o duc evident mult mai bine.
2. Copii care trăiesc cu ambii părinţi (într-o diviziune egală a timpului) beneficiind de o custodie comună vorbesc despre un nivel al vieţii de familie mai de calitate decât la familiile care au alte aranjamente după separarea familiei. Numai un sfert (26%) se consideră că o duc mai rău decât copii din familiile intacte.
3. Când parametrii specifici ai percepţiei stării de bine a familiei sunt supuşi controlului, diferenţa dintre familiile cu custodie comună şi mamele singure sau dintre familiile cu custodie comună şi familiile cu mame şi taţi vitregi s-au dovedit a fi nesemnificative din punct de vedere statistic.
4. Dificultăţile de comunicare cu părinţii sunt asociate foarte puternic cu un nivel de viaţă mult mai puţin satisfăcător, dar aceasta nu afectează relaţia dintre structurile familiale şi nivelul de satisfacţie familială.
5. Copii din ţările nordice, caracterizate de un nivel de trai ridicat au raportat un nivel semnificativ mai ridicat pe toate comparaţiile metrice faţă celelalte ţări, exceptând categoria copiilor care trăiesc cu un singur părinte, mai ales cu tatăl. În particular, cercetătorii au observat că cel mai scăzut nivel de satisfacţie a vieţii se înregistrează în situaţia familiilor în care copiii trăiesc doar cu tatăl şi respectiv în familiile în care copiii trăiesc cu tatăl natural şi mama vitregă. Se pare, în aceste condiţii, că a nu trăi alături de mamă are un mai mare impact asupra unei vieţi satisfăcătoare decât a nu trăi împreună cu tatăl. Oricum, având în vedere puternica tendinţă generală a instanţelor de a acorda custodia copiilor mamelor este de asemeni posibil ca puţinii copii încredinţaţi în custodie unică către taţi să aibă mai multe probleme sociale şi psihologice decât media. La un nivel practic, oricum, nevoia de a avea un set foarte mare de date care să facă o diferenţă puternică în privinţa micilor subgrupuri de populaţie a restricţionat sever posibilitatea de a valida sub aspect ştiinţific informaţiile statistice referitoare la copii trăind în familii numai cu tată sau cu tată şi mamă vitregă. Rezultatele sugerează că traiul integral sau în cea mai mare parte a timpului cu mama nu este crucial în această privinţă a satisfacţiei copilului. Copii care au trăit aproximativ jumătate din timp cu mamele lor şi jumătate din timp cu taţii sunt la fel de satisfăcuţi de modul lor de viaţă ca şi cei care trăiesc numai cu mama sau cu mama şi tată vitreg majoritatea timpului. Custodia comună nu s-a demonstrat în nici o ţară a constituind un dezavantaj pentru copii.
6. Diferenţele economice între state afectează corelaţia dintre anumite structuri familiale, perceperea bună-stării familiale şi satisfacţia cu privire la nivelul de viaţă.

CONCLUZII

Cele mai recente studii care au putut fi interpretate ca argumentând împotriva custodiei comune fizice datează dinainte de anul 1999. Este vorba de un mic studiu de caz în care variabilele furnizate au fost ataşate figurii parentale. Rezultatul trebuie să fie notat în continuare ca fiind sub nivelul de semnificaţie statistică importantă (21).
Adevărata custodie comună (custodia comună fizică) este preferată traiului cu un singur părinte, Acest aranjament de tip custodie comună fizică (domiciliul alternant) este preferabil custodiei unice şi este confirmată, dintr-un alt punct de vedere de un studiu extins realizat pe 15.428 adolescenţi suedezi. Acest studiu se focalizează exclusiv pe riscurile comportamentale: droguri, alcool, fumat, expunerea la abuz şi violenţă fizică şi tulburare mintală ( 22). Au fost obţinute rezultate deosebit de bune în măsurarea distresului la care erau copiii supuşi.
Întrebarea rituală „…ce trebuie să gândească copilul dintr-o familie separată?” a primit unele răspunsuri foarte interesante în cadrul cercetărilor realizate de Fabricius şi Hall în 2000. (23)
Aceşti doi psihologi americani cu pregătire didactică au sintetizat răspunsurile obţinute de la mai mult de 800 de tineri (studenţi ai universităţilor lor), care au crescut cu părinţi divorţaţi, Participanţii au fost solicitaţi să indice percepţia lor despre problema esenţială în privinţa timpului petrecut cu fiecare părinte de către copilul implicat într-un divorţ. Băieţii au indicat clar că ei preferă frecvent să-şi petreacă mai mult timp cu tatăl din momentul în care au crescut şi au perceput că cel mai bun aranjament este custodia comună. Custodia fizică comună a fost indicată ca fiind cea mai bună variantă de către 93 % dintre copiii care au experimentat custodia fizică comună şi de către 70 % dintre cei care nu au avut posibilitatea să o încerce.
Este clar că custodia comună fizică nu poate şi nu trebuie să fie impusă în orice situaţie familială. Ea trebuie verificată din prisma interesului copilului. Oricum aceasta reprezintă standardul cel mai înalt de procedură de custodie şi nu poate fi exclusă a priori aşa cum este azi în Italia. Trebuie să fie prima opţiune care să fie considerată şi trebuie instituţionalizată. Comportamentele contrare, cum ar fi deportarea forţată a copilului departe de cealaltă figură parentală trebuie să fie descurajate. Aşa cum se întâmplă de obicei în Canada, California şi Suedia judecătorul trebuie să ofere motive precis
documentate pentru a fundamenta orice excepţie de la regulă şi a o lua în considerare un aranjament de tip custodie comună legală (locuinţă unică) sau de tip custodie unică.
Cuvintele profesorului Turchi (profesor de psihologie aplicată la Universitatea din Padova) indică faptul că mai sunt necesare o serie de eforturi pentru a se distanţa suficient de cazuistică spre a putea evalua exact prejudiciile de natură ideologică. El a conchis, în cuvântarea ţinută la Senat după cum urmează: „Critică principală împotriva unui model parental dual complet şi autentic aşa cum este propus în acest studiu este legată de divizarea inevitabilă a intereselor copilului între două referinţe parentale de egală importanţă, având drept consecinţă fluctuaţia copilului între cele două case diferite. Terminologia utilizată ca să exprime acest dezacord utilizează un limbaj puternic negativ, utilizându-se expresii de tip „copilul este trimis pachet”, ”copilul este tăiat felii ca o portocală”, „nomad” sau „copil-bagaj”.Este un criticism care poate suna ispititor şi poate părea convingător dar numai pentru cei prost informaţi. Un asemenea criticism nu ţine cont de studiile ştiinţifice şi nu constituie o informaţie pentru progresul ştiinţific. Este ca şi considerat injurios trebuie să fie un instrument cheie în protejarea dezvoltării echilibrate a copilului. Se poate trage concluzia că din punctul de vedere al sănătăţii copilului este mai bine, iar pentru copil nu este un sacrificiu, să piardă o mică parte din timpul său pentru a se muta între cele două case decât să piardă referinţa la ambii părinţi. Ceea ce ne aduce la o concluzie favorabilă pentru abolirea practicii prevalenţei domiciliului parental”.

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

BIBLIOGRAFIE

 

1) In the name of the Sons, www.nelnomedeifigli.it, Booksprint editions.
2) Battle M., Pesenti Gritti P:, Medland S et al., „A genetically informed study on the association between childhood separation anxiety, sensitivity to CO2, panic disorder and the effect of childhood parental loss.” Archives of general psychiatry , 01.06.2009.
3) Anna Sarkadi et al. „Fathers’ involvement and children’s developmental outcomes: a systematic review of longitudinal studies – Acta Paediatrica 2008, 97/2”
4) Opacka-Juffry et al.: „Experience of stress in childhood correlates negatively with plasma Oxytocine concentration in adult men.” Stress jan-2012, 15 (1), 1-10; Epub 2011 jun 19
5) Janice K. Kiecolt-Glaser et al: „Childhood adversity heightens the impact of later life care giving stress on telomere length and inflammation” Psychosomatic medicine 73: 16-22, 2011
6) Carol W. Metzler, et al. „The Social Context for Risky Sexual Behavior Among Adolescents,” Journal of
7) Behavioral Medicine 17 (1994)
8) Terry E. Duncan, Susan C. Duncan and Hyman Hops, „The Effects of Family cohesiveness and Peer Encouragement on the Development of Adolescent Alcohol Use: A Cohort-Sequential Approach to the Analysis of Longitudinal Data,” Journal of Studies on Alcohol 55 (1994).
9) U.S. Department of Health and Human Services, National Center for Health Statistics, Survey on Child Health, Washington, DC, 1993.
10) Goldstein et al: „Beyond the best interests of the child”. New York, Free Press, 1973.
11) Kuehl (1989): „Against joint custody: a bull moose dissert to the general theory.”
12) Roman et al.: „The case for joint custody”, Psychology today, p.96, 1978, September.
13) Bender W.N. et al.: „Joint custody: the option of choice”, Journal of divorce & remarriage, 21 (3-4), 115- 131. 1994.
14) R. Bauserman, „Child adjustment in joint-custody versus sole-custody arrangements: a meta analytic review”, Journal of Family Psychology 2002, vol. 16, No. 1-91-102
15) Gunnoe M.L., Braver S.L. 2001: „The effect of joint legal custody on mothers, fathers and children, controlling for factors predispose to sun That maternal versus joint legal award.” Law and Human Behavior, 25, 25-43.
16) Vezzetti V.: „The son of divorced parents” magazine SIPPS, 3-4 2009.
17) Solint. L’enfant Vulnerable, retrospective. PUF Paris, 1980.
18) Jacquin-Fabre. Les parents, the divorce and the Child, EST Paris, of Guillaurme and Fugue.
19) Senate, scanned documents in hearings ANFI for the discussion of the bill 957. Available online www.senato.it
20) G. Poussin, Martin E.: „Conséquences de la séparation parental chez l’enfant”, publisher Eres, 1999.
21) Life Satisfaction Among Children in Different Family Structures: A Comparative Study of 36 Western Societies Children & Society, Vol 26, (2012) p. 51-62
22) J. Solomon and C. George (Development of attachment in separated and divorced families, in Psychology Selection, Attachment and Human Development, VoI. 1, No. 1. Pp. 2-33, 1999).
23) Beata Jablonska B.Sc Risk Behaviours, victimisation and mental distress among adolescents in different family structures Social Psychiatry and Psychiatric Epidemiology August 2007, Volume 42, Issue 8, pp. 656-663
24) William V. Fabricius and Jeffrey Hall: „Young adults’s perspectives on divorce”, University of Arizona, USA, Family And Conciliation Courts Review, 38 (4): 446-461, 2000
ARPCC

(Acest articol a fost apreciat de 218 persoane. 1 cititori astăzi)