Convenţia matrimonială, care în limbajul obişnuit ar fi “contractul prenupţial”, este prevăzută de noul Cod civil şi reprezintă, practice, modalitatea prin care părţile îşi separă bunurile.

Un contract prenupţial este un document legal care se încheie între cei doi soţi înainte de oficializarea căsătorie. Clauzele incluse într-un astfel de contract pot varia de la un caz la altul, dar, în general, acestea stipulează modul în care vor fi împărţite bunurile în cazul unui eventual divorţ.

În realitate, acest contract reprezintă o măsură de precauţie pentru care veţi fi recunoscători în situaţia unui divorţ.

Din momentul în care instanţă pronunţa desfacerea căsătoriei, intervin mai multe probleme, printre care şi încredinţarea copiilor. Acest eveniment afectează, adesea, nu numai părţile între care la un moment dat s-a încheiat căsătoria, ci şi pe cei mici.

Sunt foarte multe cazurile în care din căsătoria ce se desface au rezultat unul sau mai mulţi copii minori şi se pune problema încredinţării spre creştere şi educare unuia dintre părinţi.

Autoritatea părintească sau responsabilitatea părintească (numită și autoritate parentală sau responsabilitate parentală) reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri pe care un părinte le are cu privire la copilul său.

Autoritatea părintească include printre altele încredințarea copilului, supravegherea acestuia, deciziile cu privire la religia copilului, la intervențiile medicale, întreținerea și educația copilului.

Ea se poate defini ca puterea atribuită părinților prin care li se permite acestora să decidă în privința întreținerii, supravegherii, educației și locuinței copilului.

Autoritatea părintească desemnează un cumul de drepturi și obligații, care au drept scop promovarea și protejarea bunăstării copilului.

Din perspectiva reglementarilor Noului Cod Civil, putem reţine regula posibilităţii alegerii de către părţi, a legii incidente în cazul divorţului, convenţie care trebuie pe de o parte să fie  încheiată sau modificată cel mai târziu până la data sesizării autorităţii competente să pronunţe divorţul, iar pe de altă parte, din punct de vedere al formei, se cere a fi încheiată în scris, semnată şi datată de soţi

Astfel, soţii pot alege de comun acord una dintre următoarele legi aplicabile divorţului:

a)       legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data convenţiei de alegere a legii aplicabile;

b)       legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţa obişnuită comună, dacă cel puţin unul dintre ei mai

Această egalitate dintre copii se reflectă în toate drepturile (şi/sau obligaţiile) dintre părinte(i) şi copil(i). Spre exemplu, în raporturile de moştenire, în cazul în care ar veni la moştenire doar copiii defunctului, moştenirea se va împărţi între aceşti copii în mod egal.

Astfel, atât copilul din afara căsătoriei (sau adoptat) va avea o cotă egală cu a copilului din căsătorie. Însă, trebuie precizat că această egalitate se reflectă în ce priveşte relaţia cu părintele biologic, deoarece un copil din afara căsătoriei nu ar putea moşteni soţia tatălui său (sau soţul mamei sale). În acest ultim caz, copilul din căsătorie îi va moşteni pe ambii soţi ca urmare a legăturii de rudenie cu amândoi.

Există situaţii în care o mămică doreşte să călătorească în străinătate cu copilaşul ei, fie pentru că doreşte să-şi viziteze rudele, fie pentru o vacanţă, fie din alte motive. Însă, poate mămica să călătorească în străinătate doar cu copilaşul ei ? Sau poate mămica călători fără acordul tatălui copilului.

Răspunsul nu poate fi decât afirmativ.

a) În primul rând, ieşirea din ţară este permisă dacă mămica prezintă, la ieşirea din România, o declaraţie a tatălui din care să rezulte acordul acestuia cu privire la călătoria respectivă în statul sau în statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada călătoriei (copilaşul trebuie să fie titular al unui document de călătorie individual ori al unei cărţi de identitate).

În noul Cod Civil se menţionează acest drept la întreţinere al fostului soţ, drept prevăzut şi de vechiul Cod al familiei (în prezent abrogat).

În cazurile nefericite ale divorţurilor, regula generală care ne declară că soţii îşi datorează reciproc întreţinere (adică trebuie să aibă grijă unul de celălalt şi din punct de vedere financiar), încetează.

Cu alte cuvinte, aceştia nu mai sunt obligaţi în a se susţine unul pe celălalt din punct de vedere economic, material.

Viaţa de familie, relaţiile dintre soţi, copii şi relaţia lor cu parinţii se bucură de o serie de prevederi ale legii civile, dar există şi cazuri în care s-a apreciat că se impun şi unele măsuri cu caracter penal.

Principalele prevederi legate de divorţ sunt conţinute de Codul Civil,CARTEA ÎI – Despre familie, Capitolul VII – Desfacerea căsătoriei, Art.373 şi următoarele.

Astfel: ” Divorţul poate avea loc:

a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ;

b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;

c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani;

d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.